Află cum se bea apa pentru o hidratare corectă a organismului
Apa este elementul esenţial al vieţii, regăsindu-se în organismul uman în proporţie de 70%. Apa este solventul de bază pentru toate procesele de digestie, ea reglează temperatura corpului şi tot cu ajutorul ei sunt eliminate deşeurile.
Cantitatea de apă pe care o pierdem este condiţionată de climă, situaţii şi indivizi, prin urmare nu există o doză specifică. În mod obişnuit, însă, recomendarea este de a bea între 8-10 pahare de apă de 250 de mililitri pe zi.
Femeile care alăptează au o nevoie mai crescută de apă, din cauza cantităţilor secretate prin lapte, în timp ce persoanele mai în vârstă tind să nu mai simtă nevoia de a bea apa. Urina mai închisă la culoare este un semn că nu consumăm suficiente lichide.
Nici consumul de prea multe lichide nu este recomandat, deoarece, oricât ar părea de bizar, un aport exagerat de apă într-un timp foarte scurt (cinci litri în circa o oră) ar putea fi periculos pentru un adult şi ar putea ucide un copil.