Home  /  Boli   /  Obezitatea poate salva viaţa unei persoane în anumite situaţii medicale

Obezitatea poate salva viaţa unei persoane în anumite situaţii medicale

Deşi obezitatea prezintă riscuri foarte mari pentru sănătate, există unele situaţii medicale în care aceasta poate fi benefică.

Spre exemplu, specialiştii din cadrul Universităţii din Aarhus sugerează că pacienţii obezi internaţi în spital pentru boli infecţioase, au cu 50% mai puţine şanse să moară după ce sunt externaţi decât cei cu o greutate normală. Practic, deţinearea unui strat în exces de grăsime ar putea ajuta oamenii să reziste bolilor infecţioase.

Pe de altă parte, pacienţii subponderali sunt supuşi unui risc dublu de deces, din alte cauze, la câteva luni de la externare. Cercetătorii au analizat 18.000 de rapoarte medicale ale persoanelor internate în spitalele din Danemarca între anii 2011 şi 2015.

Rezultatele au fost surprinzătoare, alimentând o dezbatere începută în 2003 privind modul în care obezitatea ar putea ajuta anumite categorii de oameni să supravieţuiască. În cazul persoanelor obeze, riscul apariţiei diabetului de tip 2 şi a altor boli asociate diferă în funcţie de forma şi mărimea corpului.

Cele mai grave cazuri de supraponderabilitate sunt acelea în care există un coeficient mare de grăsime viscerală, cea ce se depune pe organe. Paradoxul ,,obezităţii” continuă să stârnească discuţii în domeniul medical.

În urma altui studiu prezentat în cadrul Congresului European privind Obezitatea aflăm faptul că pacienţii supraponderali au şanse cu 30% mai mari să moară din cauza infecţiilor pulmonare. În cadrul studiului au fot analizate 1,7 milioane de cazuri de pneumonie din peste 1000 de spitale din Statele Unite ale Americii.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button