Home  /  Boli   /  Iată ce trebuie să faci pentru a avea un somn odihnitor

Iată ce trebuie să faci pentru a avea un somn odihnitor

Somnul are beneficii extraordinare asupra organismului – te ajută să slăbeşti, să-ţi îmbunătăţeşti memoria şi chiar să fii mai fericit. Pentru a obţine toate aceste beneficii trebuie să dormi aproximativ 8 ore pe noapte, iar unele persoane nu reuşesc să atingă acest interval mereu.

Iată câteva sfaturi, venite de la specialişti, prin care poţi avea parte de un somn mai odihnitor:

  • O modalitate bună prin care poţi scăpa de anumite tipuri de dureri este amplasarea strategică a pernelor . Dacă te trezeşti cu dureri la nivelul umărului, încearcă să ţii în braţe perna înainte să adormi;
  • Dormitul pe burtă nu este cea mai bună poziţie dacă suferi de dureri de spate. Însă amplasarea unei perne sub picioare te poate ajuta. De asemenea, dacă dormi pe o parte, amplasează o pernă între picioare pentru eliminarea disconfortului;
  • În cazul în care perna ta nu îşi mai menţine forma, este timpul să îţi cumperi una nouă, confortabilă;
  • Este dificil să renunţi la telefon înainte de culcare, însă ar trebui să o faci. Lumina albastră a telefoanelor poate întrerupe ciclul REM de odihnă;
  • Cercetătorii afirmă că trezirea la diferite ore nu este benefică pentru organism, astfel este indicat să setezi alarma la aceeaşi oră zilnic;
  • Atunci când vorbim despre sforăit, există modalităţi prin care poate fi remediată situaţia. În primul rând persoanele care sforăie trebuie să încerce să nu mai dormă pe spate;
  • În cazul cârceilor din timpul nopţii, experţii nu sunt încă siguri de cauza acestora, însă ei sugerează că ar putea avea legătură cu oboseala musculară. Întinderea uşoară a picioarelor şi masajul pot ajuta.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button