Nu numai plămânii şi inima au de suferit din cauza fumatului!
Din păcate, pe lângă bolile de inimă şi cele ale plămânilor, fumătorii se expun unor riscuri foarte mari şi în ceea ce priveşte alte organe ale corpului.
Articulaţiile
Studiile susţin că fumătorii sunt mai predispuşi să facă artrită reumatoidă şi medicaţia pentru această boală nu este suficient de eficientă la fumători, insă cercetătorii nu au descoperit încă de ce. Din păcate distrugerea articulaţiilor este un proces ireversibil, care poate duce la imobilizare.
Organele genitale
Cercetătorii au demostrat faptul ca bărbaţii care fumează sunt mai predispuşi sa sufere de disfuncţii erectile. Bărbaţii care fumează au un risc mai mare de a face cancer testicular, iar femeile fumătoare au un risc crescut de a dezvolta cancer cervical.
Dantura
Gingii sensibile, care sângerează, dureri la mestecat, respiraţie urât mirositoare sunt doar simptomele care vor duce în final la pierderea dinţilor, iar fumatul este responsabil pentru toate. Dacă eşti fumător ai risc dublu de a avea toate aceste probleme şi cu cât fumezi mai mult, cu atât riscul este mai mare.
Sistemul digestiv
Boala Crohn, ulcerul, polipi pe colon, pancreatita şi cancer de pancreas sunt doar câteva dintre bolile grave legate de digestie pe care eşti mult mai probabil să le faci dacă eşti fumător. În plus, ai cu 35% mai multe şanse să faci diabet de tip 2, care îţi va afecta serios ficatul şi pancreasul.