Află cum poţi elimina chimicalele din merele de pe piaţă
Pentru a rezista mai mult timp, o mare parte din merele de pe piaţă, şi nu numai, sunt tratate cu chimicale. De cele mai multe ori acestea sunt date cu ceară pentru a le da strălucire, însă specialiştii susţin că aceasta este obținută din substanțe toxice.
De asemenea, această ceară păstrează în coaja merelor toate pesticidele și tratamentele folosite pentru creșterea merelor, până la recoltare.
Pentru a afla dacă merele pe care le cumperi din supermarket sunt tratate cu ceară trebuie să realizezi testul simplu de mai jos.
Umple o oală cu trei litri de apă călduță, apoi adaugă un pahar de oțet și trei linguri de bicarbonat de sodiu şi apoi amestecă bine până când soluție devine omogenă.
Spală bine merele cu acest amestec şi vei vedea cum cera se va dezintegra lăsând nişte pete albe pe suprafaţa fructului, ce pot fi şterse ulterior.