Home  /  Boli   /  Află cum poate influenţa cititul durata de viaţă

Află cum poate influenţa cititul durata de viaţă

Stresul şi viteza cu care se mişcă lucrurile în ziua de astăzi ne oferă din ce în ce mai puţin timp să avem preocupări precum cititul. Chiar şi atunci când există timp pentru aşa ceva, ne găsim alte preocupări mai puţin folositoare, cum sunt uitatul la televizor şi/sau navigarea pe internet.

Se pare că, pe lângă faptul că ne ajută să avem un vocabular mai elevat şi să învăţăm lucruri interesante, cititul contribuie la o viaţă mai lungă şi sănătoasă.

Oamenii de ştiinţă americani au realizat un studiu amplu pe un eşantion de 3600 de persoane, în urma căruia au descoperit că aceia care citesc mai mult de 3,5 ore pe săptămână trăiesc cu aproximativ doi ani mai mult decât cei care nu citesc deloc.

Studiul a urmărit fiecare participant timp de câte 12 ani și a scos la iveală faptul că cititul crește speranța de viață indiferent de sex, educație și statut social.

Pe lângă toate acestea, specialiştii au ajuns la concluzia că cititul de cărți este mult mai benefic decât cititul revistelor, deoarece implică o gândire mult mai profundă, drept pentru care această activitate menține funcțiile creierului și prelungește viața.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button