Home  /  Boli   /  Noi declaraţii sumbre privind viitorul oamenirii

Noi declaraţii sumbre privind viitorul oamenirii

Deşi la prima vedere toate par la locul lor, omenirea se află într-un moment de cotitură, datorită schimbărilor climatice masive, a suprapopulării planetei şi, mai nou, datorită inteligenţei artificiale care pare să se dezvolte ameţitor de repede.

Marele fizician Stephen Hawking, acum în vârstă de 75 de ani, susţine că inteligenţa artificială reprezintă un pericol ce ar putea depăşi inteligenţa umană şi ar putea duce la dispariţia speciei noastre.

Acesta este de părere că tehnologia modernă dovedeşte că oamenii sunt capabili să proiecteze roboţi a căror inteligenţă o depăşeşte pe cea a creatorului, iar în momentul în care se va ajunge în acest punct, rasa umană ar putea fi în mare pericol.

Acesta mai susţine faptul că, aşa cum oamenii pot crea viruşi computerizaţi, la fel cineva ar putea proiecta inteligenţă artificială care să se autoîmbunătăţească şi să se poată reproduce singură. Astfel va fi creată o nouă formă de viaţă care o va surclasa pe a noastră.

Stephen Hawking  a mai adăugat că, o altă problemă o reprezintă globalizarea şi efectele acesteia. Acesta considera că am atins deja punctul maxim, iar populaţia la nivel global creşte în continuare alarmant, Pământul fiind deja prea mic pentru noi.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button