Află cum pot banalele aragazuri să ne îmbolnăvească de cancer
Aproape fiecare român are în casă un aragaz, iar acesta este indispensabil într-o gospodărie. După cum bine ştim majoritatea funcţionează pe bază de gaz. Un nou studiu a scos în evidenţă faptul că numărul de ore petrecut în preajma acestor obiecte, pentru prepararea mâncării, poate să devină extrem de nociv.
Potrivit studiului în cauză realizat de cercetărorii de la Institutul de Medicina din cadrul Universităţii Kaohsiung din Taiwan, gazul produce, în timpul preparării mâncărurilor, un fum cancerigen extrem de agresiv.
Acesta poate provoca apariţia cancerului la plămâni, la vezica biliară sau cancer de col uterin. Studiile au indicat faptul că riscul de cancer creşte direct proporţional cu numărul orelor petrecute gătind în preajma unui cuptor pe gaz. Acest studiu este întărit şi de către problemele de sănătate cu care se confruntă mulţi dintre bucătari, care sunt frecvent afectaţi de către aceste boli.