Home  /  Boli   /  Boli respiratorii – oamenii de ştiinţă consideră că au găsit dieta care combate astmul

Boli respiratorii – oamenii de ştiinţă consideră că au găsit dieta care combate astmul

Conform statisticilor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, astmul afectează în prezent peste 300 de milioane de oameni în întreaga lume, estimandu-se că până în anul 2025, numărul persoanelor care sufera de această afecţiune va creşte cu încă 100 de milioane. În România se estimează că aproximativ un milion de persoane suferă de aceasta afectiune, numărul acestora fiind în continuă creştere.

Oamenii de ştiinţă australieni, specializaţi în boli respiratorii, investighează o teorie potrivit căreia o dietă bogată în fibre îi poate ajuta pe cei care suferă de astm. Aceştia cred o astfel de dietă poate reduce inflamaţia căilor aeriene la persoanele cu această boală, care provoacă suferinzilor perioade în care abia pot respira.

Experţii consideră că, pur şi simplu, consumarea mai multor fibre alimentare poate ajuta la controlul simptomelor. Pentru a investiga această teorie, specialiştii urmează să efectueze un studiu clinic.

Se pare că, atunci când ai astm, ceea ce mănânci este extrem de important. Unele alimente pot fi dăunătoare pentru cei care suferă de astm, cum ar fi cele de fast-food, care sunt bogate în grăsimi saturate, în timp ce altele cum ar fi fructele şi legumele sunt benefice.

Fibrele asigură o mai bună funcţie pulmonară, reducând riscul de inflamaţie ale căilor respiratorii, spun cercetătorii.

Astfel, pacienţii care vor participa la studiul clinic, vor primi un supliment de fibre sub formă de pulbere, pentru a vedea clar dacă simptomele astmului se ameliorează.

Se consideră că, atunci când mâncăm fibre solubile, bacteriile sănătoase din intestin rup fibrele creând compuşi care călătoresc în sânge şi au efecte pozitive în tot corpul, inclusiv la nivelul plămânilor.

Această descoperire poate fi un pas înainte în descoperirea unui tratament prin care astmul să fie vindecat complet, sau măcar să fie ţinut sub control mult mai uşor.

 

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button