Home  /  Boli   /  Bolile neurologice în rândul tinerilor au cunoscut o creştere alarmantă

Bolile neurologice în rândul tinerilor au cunoscut o creştere alarmantă

Din păcate numărul tinerilor care suferă de boli neurologice a crescut alarmant în ultimele două decenii. Specialiştii susţin că acest lucru se întâmplă deoarece aceştia duc o viaţă stresantă, nu au viaţă personală, mănâncă pe fugă, nu fac mişcare şi, mai ales, nu citesc (lipsa activităţii cognitive).

Conform statisticilor, în ultimile două decenii numărul cazurilor de scleroza multiplă (neuropatiile periferice, boala Parkinson, etc.) este în continuă creştere şi la populaţia tânără. În timp ce scleroza multiplă este considerată cea mai invalidantă boală neurologică a adultului tânăr, pentru celelalte afecţiuni, prezenţa la vârste mai tinere este un semnal de alarmă pentru specialişti.

De asemenea,  accidentul vascular cerebral este o afecţiune întâlnită tot mai des la tinerii sub 30 de ani. În prezent aproximativ 30% din numărul total de pacienţi cu accident vascular cerebral ischemic au vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani. Sunt aproximativ 20.000 de noi cazuri anual, în creştere de la 25% faţă de anul 1990.

Pe lângă lipsa acută de mişcare şi lipsa activităţii cognitive, în cazul unora dintre acest boli, există şi o importantă componentă genetică. Factorii de mediu, precum expunerea la diverse substanţe chimice (pesticide, insecticide, substanţe organoclorurate), dar şi traumatismele cerebrale, pot favoriza apariţia acestor suferinţe. Şi evenimentele negative au repercusiuni asupra sistemului imunitar, diminuând capacitatea de apărare a organismului şi favorizând apariţia bolilor.

Medicii ne explică faptul că stresul, spre exemplu, poate duce la creşterea tensiunii arteriale, care este un factor de risc major pentru accidentul vascular cerebral. Sedentarismul, alimentaţia dezechilibrată, bogată în carbohidraţi şi grăsimi saturate sunt dăunătoare şi în cazul bolilor neurodegenerative.

Până la urmă totul ţine de noi, iar puţină mobilizare ne poate feri de astfel de probleme grave. Câteva minute de mişcare zilnică, o alimentaţie sănătoasă şi câteva pagini citite dintr-o carte, ne vor îmbunătăţi considerabil starea de sănătate.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button