Injecţia care ţine surplusul de kilograme în frâu
Surplusul de greutate reprezintă o problemă importantă în societatea de astăzi. Lăsând la o parte partea estetică, acumularea ţesutului adipos poate duce în timp la probleme grave de sănătate.
Se pare că obezitatea nu va mai reprezenta o problemă în următorii zece ani, ca urmare a descoperirii unei modalităţi extrem de simple de a ţine în frâu kilogramele în plus.
Cercetătorii au gândit o operaţie eficientă, pornind de la principiul de funcţionare al inelelor grastrice, care sprijină procesul de slăbire în cazul indivizilor care se confruntă cu obezitatea.
Dupa o astfel de operatie, mâncarea digerată are alt parcurs de-a lungul sistemul digestiv, ceea ce duce la eliberarea unei combinaţii diferite de hormoni, amestec capabil să îţi păcălească creierul şi să inducă mult mai repede senzaţia de saţietate. Practic, factorul cheie responsabil pentru modificările apetitului este cel hormonal.
Intervenţiile bariatrice actuale au un risc de deces de 1 la 500 de cazuri şi este o operaţie costisitoare, astfel ca cercetătorii au pus bazele unui experiment bazat pe o injecţie cu hormoni care să imite efectele unei astfel de operaţii, păcălind creierul şi inducând senzaţia de saţietate.
Potrivit studiului, subiecţii injectaţi au mâncat cu o treime mai puţin la fiecare masă. De asemenea, cercetarea a scos la iveală că indivizii obezi prezintă un nivel scăzut al hormonilor care transmit creierului că eşti sătul, comparativ cu nivelul înregistrat în cazul indivizilor slabi.
Descoperirea se poate dovedi a fi extraordinară, întrucât aceste injecţii sunt eficiente, nedureroase, nu au efecte adverse şi se doreşte să fie disponibile la preţuri accesibile.