Află care este legătura dintre reţelele de socializare şi infidelitate
Dacă ar fi să întrebăm persoanele mai în vârstă ce părere au despre relaţiile intime dintre tinerii din ziua de astăzi, cu siguranţă cei mai mulţi dintre ei le-ar considera cel puţin exagerate din anumite puncte de vedere.
Tehnologia a evoluat însă foarte abrupt, iar odată cu ea au evoluat şi sau schimbat, într-o oarecare masura, relaţiile dintre tinerii din ziua de astăzi.
Spre exemplu, studiile realizate în ultimul timp au scos la iveală faptul că, în era reţelelor sociale, foarte mulţi tinerii care nu se cunosc personal schimbă aproximativ zece mesaje înainte de a ajunge să facă sex.
Un alt studiu extrem de interesant, care a fost publicat în Archives of Sexual Behaviour a aflat că generatia Y sau cei născuţi după anul 1980, au o probabilitatea mult mai mare să practice sexul de ocazie faţă de generaţiile anterioare. Dacă 25% dintre cei născuţi înainte de 1980 au avut relaţii intime de o noapte, în cazul generaţiei Y procentul este de 38%, spun specialiştii.
Contrar aşteptărilor, cercetătorii au aflat că generaţia tânără consumă mai puţin alcool şi că sunt preocupaţi de siguranţa lor, preferând să folosească metode de contracepţie.
Dacă este să vorbim despre Facebook, cea mai mare reţea de socializare online din lume, aceasta are de asemenea un rol important în relaţiile sexuale din secolul în care ne aflăm. Potrivit unui renumit detectiv particular australian, pe nume Luke Athens, care cercetează cazuri de aventuri extraconjugale de 20 de ani, Facebook este locul în care încep infidelităţile.
Din experienţa acestuia, jumătate din cazurile de infidelitate din ultimii ani, cu care a avut de a face, au început pe cea mai mare reţea de socializare online din lume.