Home  /  Boli   /  Ciclurile menstruale neregulate reprezintă un risc major pentru sănătate

Ciclurile menstruale neregulate reprezintă un risc major pentru sănătate

Dintre toate cazurile de cancer, cel ovarian  constituie doar 3%, fiind cauza principală a deceselor la femei. Mai puţin de jumătate din toate femeile diagnosticate cu cancer ovarian supravieţuiesc mai mult de cinci ani de la aflarea diagnosticului.

În urma unui nou studiu, cercetătorii au descoperit că ciclurile menstruale anormal de lungi sau lipsa periodică a ciclului menstrual, pot creşte riscul de cancer ovarian. De asemenea, ei au contestat ipoteza că riscul creşte progresiv odată cu un număr mai mare de ovulaţii.

Vârsta reprezintă un alt factor de risc, mai mult de jumatate din toate cazurile de cancer ovarian sunt diagnosticate la femeile cu vârsta de aproximativ 63 de ani. De asemenea, 10% – 15% dintre femeile diagnosticate cu cancer ovarian au cel puţin un factor de risc genetic.

Pentru a identifica alţi factori de risc, specialiştii au analizat datele de la nu mai puţin de 15.000 de femei, care s-au înscris într-un studiu de sarcină în 1959. Acest studiu a căutat să identifice riscurile bolii pe durată de viaţă a mamelor şi a copiilor lor.

Neregularitatea menstruală este definită ca o durată mai lungă de 35 de zile a ciclului menstrual. La începutul studiului, femeile, care aveau în medie 26 de ani, au declarat într-un raport de 13% că au perioade de neregularitate menstruală.

De-a lungul următorilor 50 de ani, 116 femei au dezvoltat cancer ovarian, dintre care 84 au murit. Femeile ce au înregistrat tulburări ale ciclului menstrual au fost aproape de două ori mai susceptibile, decât femeile cu perioade menstruale normale, să dezvolte cancer ovarian şi să moară până la vârsta de 70 de ani.

Aceste cifre se accentuează odată cu vârsta. De exemplu, femeile cu neregularităţi menstruale au fost de aproximativ trei ori mai susceptibile de a dezvolta şi muri de cancer ovarian până la vârsta de 77 de ani, comparativ cu femeile cu perioade normale.

Cercetătorii afirmă că mai multe dintre femeile ce au participat la studiu şi au dezvoltat cancer ovarian au suferit, de asemenea, de o tulburare hormonală numită sindromul ovarelor polichistice, care este un factor de risc cunoscut pentru cancerul endometrial.

Cercetarea începe să arate că si caracteristicile acestor cicluri menstruale pot fi mai importante decât numărul ciclurilor. Aceasta este un prim pas care obligă la o abordare mai atentă a acestei probleme pe viitor.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button