Problema refolosirii sticlelor din plastic
Reutilizarea unei banale sticle din plastic nu este nici pe departe inofensivă, avertizează oamenii de ştiinţă. Aceste recipiente fabricate din materiale tratate chimic pot reţine colonii întregi de bacterii periculoase, chiar şi atunci când sunt spălate. Asta pentru că micile crăpături şi zimţii de pe suprafaţa sticlei şi a capacului reprezintă sălaşurile perfecte pentru depozitarea şi dezvoltarea bacteriilor şi a germenilor.
Un studiu recent scote la iveală faptul că, din 76 de sticle din plastic lăsate la temperatura camerei pentru o perioadă îndelungată de timp, două treimi erau invadate de un număr de bacterii care depăşea limitele permise atunci când vine vorba despre apă potabilă.
Astfel, apa consumată din sticle refolosite ne poate provoca probleme de sănătate ce pot fi asemănate cu cele declanşate de otrăvire. Ameţelile, greaţa, voma şi derajul stomacal sunt simptome ce pot apărea atunci când refolosim sticlele de plastic.
Pentru a te feri de astfel de probleme, indicat ar fi să îţi achiziţionezi o sticlă reutilizabilă ori să bei întotdeauna dintr-o cană sau dintr-un pahar.