Cercetătorii au descoperit modalitatea prin care femeile vor spune adio menopauzei
Oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă metodă prin care femeile vor putea evita instalarea menopauzei. Acestă descoperire de succes a fost facută după ce trei femei au putut naşte natural în urma transplanturilor de ovare. Cercetătorii afirmă că această tehnologie
Află cum poţi scăpa de răceală într-o singură zi
Oamenii de ştiinţă au descoperit că atunci când cineva este bolnav într-un birou, spre exemplu, în doar patru ore poate contamina cu virusul infecţios suprafeţele cu care vine în contact (manere, cafetieră, copiator, uşa frigiderului, etc). Având în vedere că sezonul
Află care este legătura dintre stomatologie şi diabet
Deşi la prima vedere pare să nu existe nici o legătură între stomatologie şi diabet, se pare că anumite probleme ale danturii reprezintă un indicator precoce al acestor afecţiuni, au constatat specialiştii. La studiile realizate de către cercetători au participat aproximativ
Este bine sau nu să asculţi muzică la birou?
Cunoscutul chitarist şi compozitor englez Robert Fripp spunea că ‘’muzica este vinul care umple cupa tăcerii’’. Trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi iubeşte cel puţin un anumit gen de muzică şi că nu există zi sau măcar săptămână din
Sânii iţi pot oferi multe indicii referitoare la sănătatea ta
Sânii, simbol al feminităţii, nu sunt numai un element care iţi pune în evidenţă silueta, ci sunt şi un adevărat barometru al sănătăţii tale. Iată care sunt semnalele pe care sânii ţi le transmit pentru a te avertiza cu privire la
Cercetătorii au descoperit un nou medicament împotriva hepatitei C
Metforminul şi Alcarul sunt medicamente utilizate de obicei pentru a ţine sub control diabetul şi a combate obezitatea, dar ar putea fi de-acum înainte folosite cu succes în tratamentul infecţiilor cu virusul hepatitei C, deoarece sunt capabile să blocheze replicarea
A fost inventat vaccinul care luptă împotriva cancerului la plămâni
Cancerul pulmonar reprezintă una din principalele cauze de mortalitate datorată neoplaziilor, atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor. Prevalenţa lui este depăşită doar de cancerul de prostată şi de cancerul mamar, însă mortalitatea prin cancerul pulmonar nu este încă
Praful din locuinţă iţi poate crea probleme grave de sănătate
Ştim cu toţii că praful nu este benefic pentru sănătate, însă oricât de des ai face curat în casă este aproape imposibil să scapi de el în totalitate. Cercetătorii au realizat un studiu pentru a afla cât de tare ne afectează
Poţi ameliora sinuzita printr-o metodă extrem de simplă
Pentru a ameliora considerabil simptomele sinuzitei, specialiştii în domeniu recomandă lavajul nazal cu o soluţie salină, obţinută din dizolvarea unei mici cantităţi de sare - un sfert de linguriţă într-o cană de apă caldă. De asemenea, este important să evitaţi
Ulcerul poate fi vindecat cu ajutorul unui microb
Ulcerul este din ce în ce mai întâlnit printre bolile vieţii moderne, un factor favorizant important fiind reprezentat de stres. Acesta se înfăţişează sub forma unui crater în ţesutul care înveleşte una dintre suprafeţele corpului sau în membranele mucoase protectoare: