Home  /  Boli   /  Datorită geneticii naşterile premature vor putea fi prevenite

Datorită geneticii naşterile premature vor putea fi prevenite

Majoritatea sarcinilor se încheie în jurul a 40 de săptămâni, cu câteva săptămâni mai devreme (cel mai adesea) sau cu câteva zile mai târziu (foarte rar). Prin definiţie, o naştere este declarată prematură atunci când a avut loc cu cel puţin trei săptămâni mai devreme decât termenul stabilit, iar acest lucru oferă fătului şanse mai mici de a se dezvolta complet. Deşi rata copiilor născuţi prematuri creşte, vestea bună este că cercetătorii au descoperit o genă responsabilă de naşterea înainte de termen.

Colegiul Regal al Obstetricienilor şi Ginecologilor susţine că această descoperire va ajuta la identificarea potenţialelor sarcini cu risc. Aceştia consideră că trebuie să fi existat o presiune evolutivă care duce la adaptarea şi schimbarea momentului naşterii.

Cercetătorii au căutat o structură ADN care să releve dovezi ale unei evoluţii accelerate, gene care s-au dezvoltat mai mult la oameni decât la animale. Au găsit nu mai puţin de 150 de gene asociate cu evoluţia sarcinii şi mecanismul naşterii.

Pentru a găsi o asociere cu naşterile premature, cercetătorii au studiat cele 150 de gene pe un eşantion de 328 de femei finlandeze. Astfel, o asociere strânsă cu naşterile înainte de termen a fost găsită în anumite variante ale genei FSHR, a receptorilor hormonului foliculo-stimulant. Acesta, acţionează asupra receptorilor din ovare pentru a încuraja dezvoltarea folicului şi producerea hormonului estrogen.

Practic, oamenii de ştiinţă afirmat că, cel mai probabil, naşterile premature sunt cauzate de o combinaţie între anumite gene şi unii factori de mediu.

Această descoperire ar ajuta medicii să ştie din timp care femei sunt expuse la cel mai mare risc de a naşte înainte de termen, pentru a putea remedia situaţia. Astfel, s-ar putea reduce numărul deceselor infantile şi al complicaţiilor.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button