Home  /  Boli   /  Echilibrul hormonal se poate obţine prin alimentaţie

Echilibrul hormonal se poate obţine prin alimentaţie

Hormonii reprezintă un grup de biochimicale produse de glandele care formează sistemul endocrin, eliberate în circulaţia sanguină în scopul de a reglementa funcţionalitatea. Hormonii reglează mai multe funcţii în organism printre care şi creşterea şi dezvoltarea, funcţia şi reproducerea sexuală, metabolismul, starea psihologică. În aceste condiţii cateva sfaturi despre cum îţi menţii echilibrul hormonal sunt mai mult decat necesare şi utile.

Spre exemplu, sindromul premenstrual se manifestă mai agresiv la femeile cu sindromul ovarelor polichistice, dar poate fi prevenit dacă ai o alimentație potrivită perioadei cu pricina.

Iată ce alimente te ajută să te echilibrezi hormonal și te scapă de sindromul premenstrual:

Cantitatea mare de estrogen eliberată înaintea menstruației poate fi adusă la parametri normali dacă ai o alimentație corectă. Astfel, in timpul ovulației, femeile ar trebui să consume cât mai multe fructe și legume.  Alimentele crude, negătite, permit ficatului să se concentreze asupra eliminării surplusului de estrogen din organism.

Inainte de menstruație, consumul de cartof dulce și quinoa este recomandat, deoarece fiind bogate în vitamin B, aceste alimente favorizează secreția de progesteron, hormon care estompează nivelul crescut de estrogen.

De asemenea, poftele pe care le ai în acea perioadă a lunii indică nevoile pe care organismal tău le are. Spre exemplu, dacă îți e poftă de carbohidrați, organismal are nevoie de vitamin B, în timp ce, dacă îți este poftă de ciocolată, ai un deficit de magneziu.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button