Home  /  Boli   /  Exerciţiile regulate încetinesc îmbătrânirea creierului

Exerciţiile regulate încetinesc îmbătrânirea creierului

În urma unui studiu care s-a desfăşurat pe durata a zece ani, în care au fost monitorizate nu mai puţin de 876 de persoane, s-a constatat că exerciţiile regulate moderate sunt suficiente pentru a încetini cu până la  zece ani îmbătrânirea creierului.

Persoanele care au participat la test şi care aveau în medie 65 de ani, au avut de rezolvat teste de memorie şi de gândire, timp în care li s-a scanat creierul. Aproape 90% dintre participanţi au spus că nu făceau exerciţii deloc, nici măcar uşoare. Exerciţiile uşoare includ yoga şi plimbările pe jos. Printre exerciţiile moderate se numără aerobicul, alergarea şi antrenamentele de tip Calisthenics (o formă de mişcare menită să sporească puterea şi flexibilitatea corpului prin diverse exerciţii, bazându-se doar pe forţa propriu-zisă a organismului).

Unul dintre autorii studiului, a declarat că numărul persoanelor peste 65 de ani din Statele Unite ale Americii este în creştere ceea ce înseamnă că, probabil, şi povara problemelor de sănătate mintală pentru sistemul public de sănătate va creşte. Astfel, pentru persoanele în vârstă efectuarea unor exerciţii regulate moderate vor avea rol protector, ajutând la păstrarea abilităţilor cognitive pentru mai mult timp. După cinci ani, cei care sunt activi chiar şi moderat  îşi vor putea aminti mai multe cuvinte dintr-o listă şi vor putea realiza mult mai repede sarcini simple.

Studiile efectuate de către specialişti arată că exerciţiile de la moderat la intens îi pot ajuta pe oameni să întârzie îmbătrânirea creierului, dar e nevoie de mai multe cercetări prin studii clinice aleatorii, care să compare programele de exerciţii cu cele de activitate sedentară.

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button