Home  /  Boli   /  Află de ce ar trebui să speli hainele noi

Află de ce ar trebui să speli hainele noi

Probabil foarte multe persoane poartă hainele noi înainte să le spele. Acest lucru nu este tocmai indicat deoarece se pot alege cu anumite boli dermatologice extrem de neplăcute.

Un obiect vestimentar, până să ajungă la forma finală, trece printr-un proces considerabil de lung. În timpul acestui proces, există multe mâini implicate, ca să nu mai pomenim de toate persoanele care probează obiectul vestimentar înainte ca acesta să fie cumpărat de cineva.

Specialiştii în dermatologie, de la Universitatea Columbia, au declarat că păduchii şi bolile infecţioase pot fi transmise foarte uşor prin îmbrăcăminte de la o persoană la alta şi că ar trebui să fie obligatoriu să speli hainele cel puţin o dată înainte de a le purta. Aceiaşi specialişti au declarat că au văzut o mulţime de cazuri de persoane care au contactat o problemă dermatologică asociată cu purtarea de haine noi nespălate.

Pe lângă faptul că hainele trec prin mâinile a multor oameni până să ajungă pe raft, acestea sunt periculoase şi datorită vopselurilor şi răşinilor folosite la producţia lor.

Specialiştii au declarat pentru reporterii de la Wall Street Journal că substanţele chimice majore de care trebuie să ne ferim sunt vopselurile şi coloranţii azoici cum este anilina, care sunt folosiţi pe ţesăturile sintetice pentru a le colora. De asemenea, periculoasă este şi formaldehida (răşinile formaldehidice cu uree) care se găseşte în multe produse. Pentru persoanele cu probleme reacţiile alergice pot fi destul de grave. Pentru restul populaţiei, această substanţă poate fi pur şi simplu iritantă.

Astfel, după ce vă achiziţionaţi o piesă vestimentară nouă nu ezitaţi să o spălaţi mai întâi, deoarece această practică va poate ţine departe de orice problemă dermatologică.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button