Boala Lyme, o afecţiune ce poate fi extrem de periculoasă
Boala Lyme, supranumită boala cu 1000 de feţe, a fost recunoscută ca maladie relativ recent în anul 1975, neîncetând să stârnescă de atunci controverse şi îngijorare.
Boala Lyme este o afecţiune cu aspecte semiologice complexe, motiv pentru care intră în aria de preocupare a mai multor specialităţi, precum infecţioase, reumatologie, neurologie, medicină internă, dermatologie, oftalmologie.
Această boală este produsă de spirocheta Borrelia Burgdorferi, fiind transmisă prin căpuşele Ixodes. Cu toate acestea, boala Lyme nu este transmisă de toate căpuşele. Prin urmare nu toate persoanele muşcate de căpuşe dezvoltă boala Lyme. Fiind o afecţiune sistemică, afectează întregul organism. În evoluţia sa, Boala Lyme parcurge trei stadii:
Primul stadiu este acela al eritemului cronic migrator şi începe cu o leziune tegumentară caracteristică. În stadiul doi apare infecţia diseminată, când spirochetele se pot răspândi prin sânge spre alte organe din organism. Cel de-al treilea stadiu este cel al infecţiei persistente, când apar semnele unor complicaţii grave. Aceste complicaţii apare de obicei după câteva luni sau după câţiva ani de la muşcătura de căpuşă.
În general animalele fără stăpân, dar şi cele de casă sunt o sursă de căpuşe. Ceea ce este mai grav e faptul că aceste animale pot avea căpuşe şi, uneori, acestea sunt extrase chiar de proprietari.
Căpuşa trebuie recuperată intactă
Este deosebit de important ca pacientul să poată recupera căpuşa intactă. Pentru a se putea realiza acest lucru trebuie utilizate foarfece speciale, cu vârful plat, care scot căpuşele fără să le strivească. În cazul în care căpuşa este strivită, atunci conţinutul salivar şi implicit boreliile rămîn la nivelul tegumentului.
Însă dacă vectorul este scos intact ar fi bine să fie dus la un laborator de specialitate, unde să se vadă dacă este infectat şi cu ce specie.
Simptome
Boala Lyme cuprinde o serie de simptome, iar investigaţiile trebuie să fie amănunţite. Cele mai întâlnite simptome ale bolii Lyme, în forma incipientă, sunt cele de tip gripal, dar şi erupţie cutanată caracteristică succedând muşcătura de căpuşă cu câteva săptămâni şi leziuni secundare multiple. În cazul în care aceste simptome nu sunt tratate la timp, atunci se pot agrava şi pot conduce la paralizia nervului facial, , inflamaţia nervilor, edem cerebral, meningită, inflamaţia structurilor cardiace, dar şi episoade intermitente de artrită, ce afectează genunchii sau încheietura pumnului.