Dopul de cerumen sau dopul de ceară din ureche
Cerumenul are rolul de a proteja urechea externă, fiind o substanţă secretată la nivelul conductului auditiv extern. Această substanţă are un efect antibacterian şi reţin diverşi corpii străini care pot pătrunde în ureche. Cerumenul de obicei diferă în funcţie de
Tratarea scoliozei prin kinetoterapie
Tratamentul care se efectuează prin mijloacele kinetoterapiei se întinde în general pe mai multe luni sau chiar ani, în raport cu vârsta si deformaţiile prezente. Acesta se reia chiar şi în caz de reuşită. De asemenea, evaluarea persoanei tratate va
Ce să mănânci pentru a-ţi proteja colonul?
Toţi nutriţioniştii recomandă ca în fiecare zi să consumaţi fructe, legume, cereale integrale. Dar ce vă faceţi dacă un fruct superb are peste 40 de aditivi, care cresc riscul de apariţie a cancerului de colon? Sau dacă vegetalele nu vă
Factori declanşatori ai cancerului de colon
Cancerul intestinului gros sau de colon, aşa cum mai este denumit, apare în general după vârsta de 50 de ani, bărbaţii fiind mai afectaţi decât femeile. Afecţiunea se situează pe locul al doilea ca frecvenţă a celor mai întâlnite forme
Ce regim alimentar putem urma dacă avem diabet zaharat?
Rolul unui regim alimentar este asigurarea bunei funcţionări a organismului şi, în acelaşi timp, a unei greutăţi normale pentru persoana care suferă de diabet zaharat. Diabetul de tip 2 apare de cele mai multe ori la persoanele cu suprapondere şi obezitate,
Prezinţi unul dintre aceste simptome? Consultă de urgenţă un cardiolog!
Principala cauza de deces la nivel mondial o reprezinta bolile de inima, urmate indeaproape de cancer. Potrivit medicilor specialisti, numarul mare de decese cauzate de bolile cardiovasculare se afla in directa legatura cu necunoasterea simptomelor specifice acestor afectiuni. Simptomele bolilor cardiovasculare
Importanţa exerciţiilor fizice de dimineaţă
Mişcarea de dimineaţă este foarte importantă, fiind mult mai eficientă decât mişcarea în alte ore ale zilei, deoarece creşte capacitatea de reacţie, îmbunătăţeşte starea generală de atenţie şi mai ales tonusul psihic, astfel organismul simte din plin beneficiile mişcării de
Vrei să fii sănătos la 90 de ani? Învaţă lucruri noi!
Ultimele cercetări în domeniul neurologiei au arătat că menţinerea sănătăţii creierului la vârste înaintate se poate realiza prin stimularea proceselor cerebrale, apelănd la învăţarea de lucruri noi. Aceasta este concluzia unui studiu publicat în jurnalul Ştiinţa Psihologiei, care a descoperit noi
Sfaturi pentru prevenirea migrenelor
Migrena este o afecţiune care se manifestă în primul rând prin dureri de cap violente, stări de ameţeală şi de greaţă, uneori asociată cu fotofobie. Această boală afectează un număr mare de persoane, majoritatea fiind femei. Câteva obiceiuri simple din
Diagnosticarea cancerului prin tehnici imagistice
Dacă este detectat timpuriu cancerul este mai uşor de tratat, de aceea specialiştii în cercetarea medicală depun eforturi constante pentru a dezvolta noi căi de diagnosticare a acestei boli care provoacă milioane de decese anual în întreaga lume. Aceste tehnici imagistice