Home  /  Boli   /  Cum să ne ferim de bolile infecţioase pe timp de iarnă

Cum să ne ferim de bolile infecţioase pe timp de iarnă

Iarna, în sine, nu reprezintă un pericol pentru sănătatea noastră. În primul rând, gerul năpraznic distruge o serie de microbi şi virusuri şi poate fi astfel spre folosul nostru. În al doilea rând, există o concepţie veche, în medicina asiatică, care susţine că o răceală pe an este binevenită pentru oamenii sănătoşi, în sensul că imunitatea este stimulată şi se adaptează astfel noilor pericole patogene ale noului sezon.

Statisticile medicale demonstrează, totuşi, că iarna complicaţiile unor boli infecţioase sunt mai frecvente. Iată câteva principii şi reguli pentru a ne feri de aceste boli:

Trebuie evitată expunerea prelungită la frig, şi în special la frigul umed: “picioare calde – cap rece”, spune un proverb german. Deci, extremităţile să fie protejate cu ciorapi groşi şi mănuşi;
Camera în care dormim sau lucrăm trebuie aerisită cât mai mult; este o greşeală să inchizi geamul toamna şi să îl mai deschizi doar primăvară;

Hrana trebuie să fie adaptată sezonului de iarnă, pe principiul sinergiei care funcţionează între om şi natură, adică: cereale integrale, fructe uscate şi oleaginoase – care în chip natural se conservă bine şi iarna şi, în plus, sunt foarte energizante pentru organism (miez de nucă, dovleac, floarea-soarelui, alune, fistic, smochine, curmale, stafide), miere de albine, leguminoase (naut, linte).

Profilaxia bolilor infectioase specifice iernii este complexă. Este indicată evitarea colectivitatilor mari sau a aglomeraţiilor. Dintre toţi oamenii, se recomandă să-şi facă profilaxia “virozelor” numai cei care au o imunitate prăbuşită, cei care fac patru – cinci infecţii de căi respiratorii superioare într-o iarnă. Profilaxia infecţiilor de iarnă prin vaccinuri alopate o recomandăm cu multă prudenţă şi numai după consultarea medicului specialist.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button