Home  /  Boli   /  Mamoplastia de reducţie sau micşorarea sânilor

Mamoplastia de reducţie sau micşorarea sânilor

Mamoplastia de reducţie este intervenţia chirurgicală prin care se realizează micşorarea sânilor. De obicei, aceasta poate fi însoţită de mamoplastia de ascensionare (operaţie de ridicare a sânilor, care poate fi realizată şi independent de cea de reducţie). Intervenţia constă în îndepărtarea excesului de grăsime, piele şi ţesut glandular şi uneori implică şi remodelarea zonei areolo-mamare.

Această operaţie se recomandă femeilor care se confruntă cu următoarele probleme: modificarea formei, volumului sau aspectului sânilor; dureri de spate, gât, umăr, braţe sau greutate în respiraţie provocate de greutatea sânilor; iritaţia sau depigmentarea pielii în zona şanţului submamar (zona de sub sâni), discomfort psihic, scăderea încrederii în sine, cauzate de mărimea sânilor, probleme în găsirea unei vestimentaţii adecvate; dificultate în practicarea unui sport, determinată de greutatea sânilor.

Mamoplastia de reducţie trebuie să se realizeze când femeile au atins maturitatea în dezvoltarea sânilor şi intentionează să nu mai aibă copii, deoarece sarcina şi alaptarea pot influenţa mărimea sânilor, ca urmare a schimbărilor hormonale care se produc în această perioadă. De asemenea, o astfel de intervenţie poate afecta capacitatea de alăptare.

Este indicat ca operaţia să se realizeze la cel puţin şase-zece luni după întreruperea alăptării. În cazuri excepţionale, intervenţia se poate realiza şi în cazul femeilor tinere, care se confruntă cu probleme de sănătate sau complexe foarte mari încă din perioada adolescenţei.

Femeile care urmează să apeleze la această procedură trebuie să renunţe la fumat, consumul de anticoncepţionale cu cel puţin o lună înainte, medicamente antiinflamatorii şi expunerea la soare/solar cu două săptămâni înainte, iar medicul trebuie informat cu privire la orice problemă medicală şi tratament medicamentos pe care l-a urmat pacienta în perioada preoperatorie.

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button