Înlătură tensiunea de la birou cu câteva exerciţii!
Timpul îndelungat pe care îl petrecem la birou şi poziţiile vicioase ne creează stări de disconfort la nivelul gâtului, umerilor şi spatelui. Câteva exerciţii simple pot înlătura tensiunea resimţită în aceste zone.
Specialiştii ne recomandă ca, după fiecare oră petrecută la birou, să facem o pauză de cel puţin 10 minute, pentru dezmorţirea întregului corp. Eficiente în acest sens sunt exerciţiile de kinetoterapie efectuate cu ajutorul scaunului sau chiar pe birou, care înlătură durerile cauzate de posturile incorecte. Exerciţiile de kinetoterapie corectează postura şi aliniamentul corpului, combătând şi prevenind durerile de la nivelul gâtului, umerilor şi spatelui. Sunt indicate zece repetări ale fiecărui exerciţiu. Poţi repeta exerciţiile zilnic. La cel mai mic disconfort resimţit, opreşte-te din efectuarea acestora.
- Aşază-te pe birou, sprijină palmele pe două cărţi şi ridică trunchiul .
- Aşezat pe scaun, prinde umărul stâng cu palma dreaptă şi încheietura mâinii drepte cu palma stângă şi întinde gâtul. Repetă şi pentru cealaltă parte.
- Aşezat pe scaun, cu spatele drept, ridică-ţi mâinile deasupra capului şi întoarce trunchiul.
Desigur, dacă lucrezi într-un birou cu foarte mulţi colegi nu e foarte uşor să exersezi în faţa tuturor, însă e bine să te ridic de pe scaun din când în când şi să făci puţin stretching pentru zona gâtului şi a braţelor.