Home  /  Boli   /  Cum ne revenim după abuzurile alimentare din perioada Sărbătorilor

Cum ne revenim după abuzurile alimentare din perioada Sărbătorilor

În perioada sarbatorilor, inevitabil, consumul de alimente bogate în calorii, grăsimi şi zaharuri este mai mare decât în altă perioada a anului, iar activitatea fizică este redusă. Tocmai de aceea, acumularea de toxine este în mod evident crescută. Programul pe care ţi-l recomand se referă atât la introducerea în meniul tău a unor alimente sănătoase, cât şi la efectuarea de mişcare zilnică. Trebuie să ţii seama că modul în care gândeşti influenţează foarte mult reuşită adoptării unui stil de viaţă echilibrat.

Apa este sănătate pură

Începe chiar de astăzi să introduci în alimentaţia ta apă şi să renunţi treptat la orice băutură carbogazoasă, care nu face decât să te deshidrateze şi să îţi încarce organismul cu calorii şi zaharuri care se transformă ulterior în grăsimi. Că regulă generală, bea cel puţin 200-300 mililitri de apă cu 20 de minute înainte de masă, însă niciodată în timpul sau imediat după masă.

Dă importanţă micului dejun

Cel puţin de patru ori pe săptămâna micul tău dejun trebuie să fie alcătuit din cereale integrale cu lapte de soia sau iaurt. În alte două zile consumă dimineaţa fructe cu seminţe crude de dovleac, floarea-soarelui, in, susan sau nuci. Nu în ultimul rând, o zi pe săptămâna prima masă din zi poate conţine omletă, alături de un castravete, un ardei sau o salată verde.

Cum să ne alimentăm pe parcursul zilei

Organismul are nevoie de timp pentru digestie, aşa că pentru a-l ajută cel mai important lucru este ca între mese, timp de trei sau patru ore, să nu consumi decât apă. Orice alt aliment, fie el şi o bombonică, nu face decât să întrerupă procesul de digestie, iar consecinţele sunt un stomac balonat, constipaţia şi acumularea de reziduuri în colon. Obişnuieşte-te să consumi cel puţin o dată pe zi un ceai verde, un ceai de salvie, scorţişoară ori măceş sau o combinaţie din mai multe plante care îţi vor ridică nivelul de energie, dar îţi vor şi îmbunătăţi funcţiile organismului. Începe prânzul şi cina cu o porţie de salată alcătuită din leguminoase (morcovi, ţelină, sfeclă, ridichi), la care poţi adauga ulei de măsline sau salată de varză. Prin aportul de fibre şi substanţe nutritive acestea îţi vor da senzaţia de sătul mult mai repede, iar în plus digestia şi eliminarea lor vor fi mult mai eficiente.

 

Pentru a transforma hrana în energie în loc de grăsime, organismul depinde de sute de enzime care, la rândul lor, depind de prezenţa vitaminelor şi mineralelor. Introdu în alimentaţia ta lintea, fasolea, mazărea uscată, hrişca şi verdeţurile (mărar, pătrunjel, busuioc), pe care îţi recomand să le presari peste mâncare în momentul servirii. Pătrunjelul conţine vitaminele A, B, C, E, mangan, fosfor, magneziu, potasiu, iod, sodiu şi fier (conţinutul de fier este mai mare decât în cazul spanacului, iar vitamina C este mai abundentă decât în portocale).

Ce alimente să ocolim

Produsele de patiserie şi cofetărie ar trebui eliminate din alimentaţie, dar dacă te tentează din când în când consumă-le alături de ceai, dar la trei-patru ore de la masa precedentă. Şi nu uita: digestia începe în cavitatea bucală, motiv pentru care mestecă de cel puţin 20 de ori fiecare îmbucătură. Serviţi cină cu minimum două ore înainte de culcare pentru a acorda mai mult timp arderilor nocturne. O salată din legume cu avocado furnizează substanţe nutritive şi grăsimi bune care nu se depun pe şolduri.

Exerciţii contra stresului

Fă-ţi timp pentru mâncare şi nu te aşeza stresată în faţa farfuriei. Câteva exerciţii de respiraţie înainte de masă vor face că organismul să fie pregătit pentru a asimila substanţele nutritive din alimente. În mintea ta se fabrică binele sau răul, iar de aceea ar trebui să vezi partea plină a paharului şi să găseşti în orice lucru care ţi se întâmplă şi partea lui bună. Consideră întâmplările neplăcute ca pe nişte experienţe care te ajută să mergi mai departe! Nu te enerva din orice şi păstrează-ţi calmul! Un exerciţiu eficient în acest sens este să inspiri şi să expiri numărând până la nouă. Repetă acest lucru de câteva ori, fie că eşti stresată, nervoasă sau obosită!

Puţin sport pentru o zi sănătoasă

Efectuează mişcare dimineaţa, cel puţin 20 de minute înainte de micul dejun, pentru a consuma din rezerva de grăsime. O porţie zdravănă de ras este un excelent exerciţiu aerob. Pune în mişcare muşchii abdominali, respiratori, ai spatelui şi ai picioarelor, masează inima, plămânii şi sistemul digestiv. Seara, ocupă-te de tonifierea musculaturii, cel puţin 15 minute.
Sursa: www.florentina.ro

 

Copyright ©2024 ELYTIS Hospital| Powered by DDM logo DDM
Elytis Bacau Contactează-ne chiar acum!
Call Now Button